Convertizorul

Solicitare rapidă ofertă
de piese de schimb pentru stivuitoare

Contactaţi-ne prin oricare dintre modalităţile de contact.

Convertizorul este una din cele mai importante piese a stivuitoarelor și este montat între motorul de combustie internă și pompa de direcție. Are trei funcții. Antrenează pompa hidraulică a cutiei de viteze, funcționează ca ambreiaj hidraulic între motor și cutia de viteze, și modifică la nevoie cuplul, multiplică acesta la start sau la creșterea sarcinii. Deci această piesă funcționează la nevoie ca și convertizor de cuplu, dar de altfel îndeplinește rolul unui ambreiaj, fără schimbarea cuplului.

Convertizorul este menit să asigure cuplarea hidraulică, în acest fel nu există cuplare directă mecanică între motor și cutia de viteze. Convertizorul este alcătuit din trei elemente principale, acestea fiind pompa, turbina și statorul. Pompa este antrenată de arborele cotit al motorului, este montat pe volant sau pe un element intercalat și are palete îndoite.  Având cuplare directă cu motorul, turația rotorului pompei este egală întotdeauna cu turația motorului. Turbina este prevăzută și ea cu palete, este amplasată față în față cu rotorul pompei și este cuplat la arborele cutiei de viteze. Rotorul statorului se află între cele două piese amintite anterior. Rotorul statorului este conceput în așa fel, ca să se poată roti numai în direcția motorului, dar nu și în direcția inversă. Convertizorul stivuitoarelor este umplut cu ulei hidraulic ATF pentru cutii de viteze.

01_Functionarea_convertizorului_in_faza_de_convertire_a_cuplului

Funcționarea convertizorului în faza de convertire a cuplului

Dacă motorul este pornit, rotorul pompei antrenează uleiul de la centrul rotorului înspre afară, funcționând ca o pompă centrifugală. Forma paletelor exterioare și structura fiind concepute într-un mod special, uleiul este antrenat spre rotorul turbinei. Pe măsură ce uleiul ajunge la paletele rotorului turbinei, exercită forță asupra acestuia și forțează rotirea acestuia. Direcția de rotire este identică cu cel al rotorului pompei. Când motorul are turația de mers în gol, cantitatea uleiului nu este de ajuns ca turbina să se accelereze, dar la apăsarea pedalei de accelerație cantitatea crescută a uleiului exercită o forță mai mare. Forma structurii și a paletelor turbinei este concepută în așa fel ca să antreneze uleiul de la circumferința lor spre centru, deci aici uleiul părăsește turbina la mijloc.

Pentru că turbina a absorbit forța necesară schimbării direcției uleiului, acum cuplul acestuia este mai mare decât cel dat de rotorul pompei. În acest fel convertizorul a început să crească cuplul. Uleiul continuă drumul lui spre centrul rotorului pompei, dar unghiul în care ar atinge paletele ar bloca rotirea rotorului pompei.

Pentru ca , convertizorul să poată să crească cuplul, este nevoie de rotorul statorului, pe care putem să numim și „creierul” convertizorului. Rolul statorului este să schimbe direcția uleiului revenit, care curge mai departe „lansându-se” în acest fel. Forța uleiului contribuie astfel la antrenarea rotorului pompei. Prin acest fel crește forța uleiului care antrenează turbina, și se creează creșterea forței de rotire. Fluxul de ulei care ajunge dinspre turbină pe stator îl forțează pe acesta să se rotească împotriva direcției acelor ceasornicului, dar statorul se blochează în această direcție. În general, având turația maximă, selectând direcția de mers a vehiculului, staționând, convertizorul poate să dubleze cuplul motorului.

02_Functionare_fara_modificarea_valorii_cuplului

Funcționare fără modificarea valorii cuplului

Când stivuitorul se accelerează, forța centrifugală din turbină crește, și în acest fel crește și rezistența lui împotriva fluxului uleiului. Această rezistență diminuează cantitatea și forța uleiului care curge de la stator la rotorul pompei. Aceasta înseamnă și micșorarea forței adiționale care antrenează rotorul pompei. Deci, în acest fel se creează cuplu mai mic când este nevoie de mai puțin. Când stivuitorul circulă cu viteză constantă, pe sol fără denivelări  și orizontal, rotorul turbinei și cel al pompei se învârt cu o viteză aproape egală. Forța centrifugală care se creează în urma rotirii ambelor piese este egală. Uleiul nu curge prin rotorul statorului și cuplul nu se modifică. Uleiul în curgere se lovește de spatele paletelor statorului și îl antrenează pe acesta în direcția rotirii motorului. Mecanismul pe ax al rotorului statorului permite rotirea în această direcție. Rotorul pompei, al turbinei, al statorului și uleiul se rotesc împreună ca o singură unitate în acest mod de funcționare, în care nu este nevoie de modificarea cuplului.

Când stivuitorul începe să urce pe o rampă, rotirea turbinei necesită din nou o forță mai mare. Forța centrifugală născută prin învârtirea turbinei se diminuează. Când viteza rotorului turbinei devine mai mic decât cel al pompei, statorul se blochează din nou și cuplul este modificat din nou.

Modul în care funcționează convertizorul, unul dintre cele mai importante piese ale stivuitorului, poate fi înțeles cel mai bine probabil pe baza următorului video.

Marea majoritate a stivuitoarelor cu motor cu ardere internă, de fapt, toate stivuitoarele dotate cu motor de direcție folosesc un convertizor de acest gen. Dintre produsele celor mai mari fabricanți, așa sunt concepute stivuitoarele japoneze, americane și coreene, ca de ex. Hyster, Yale, Mitsubishi, Toyota, Nissan, TCM, Daewoo, Hyundai și practic toate mărcile chinezești. Dar sunt mașini de acest fel și în oferta firmelor Jungheinrich sau Still.

În cazul defectării convertizorului, stivuitorul pierde din putere, motorul nu ajunge la turația maximă și se îneacă. În celălalt caz, la uzura paletelor cutiei de viteze motorul se ambalează, dar mașina rămâne fără forță și în acest caz.

Carcasa convertizorului este în general sudată și poate fi schimbată numai ca o unitate întreagă, ca piesă a stivuitorului. Cu toate acestea sunt multe cazuri în care putem oferi piese recondiționate, pentru că acestea există în oferta furnizorilor noștri externi. La stivuitoarele mai vechi (Balkancar, Desta) era tipică asamblarea convertizorului cu șuruburi, și astfel, rotorul pompei, a turbinei și a statorului poate fi cumpărată ca unitate separată.

 

Piese stivuitor - Convertizorul